Respinge ca neîntemeiată excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de pârâtă prin întâmpinare. Admite cererea având ca obiect acţiune în constatare, formulată de reclamanţii C.M., L.C. şi L.F. toţi cu domiciliul procesual ales la S.C.A. „Achim & Bulai”, în contradictoriu cu pârâta Banca Comercială Română S.A., Constată nulitatea absolută a următoarelor clauze, acestea având caracter abuziv şi, în consecinţă, dispune derularea contractului în lipsa acestora: clauza prevăzută de pct. 5 din Contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. 4772/06.12.2007, care prevede modalitatea de calcul a dobânzii curente după primele 12 luni, precum şi clauza prevăzută de pct. 2.10.a din Anexa la contractul de credit bancar Condiţiile generale de creditare; clauzele prevăzute de pct. 9 din Contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. 4772/06.12.2007, referitoare la comisionul de rambursare anticipată, comisionul de acordare credit şi comisionul de administrare, precum şi clauza prevăzută de pct. 3.7 din Anexa la contractul de credit bancar Condiţiile generale de creditare. Dispune obligarea pârâtei la recalcularea creditului, pe baza formulei de calcul: marja fixă de 1,5 + indice public EURIBOR. Obligă pârâta la restituirea către reclamanţi a următoarelor sume: 16.070,23 Euro, reprezentând diferenţă între dobânda achitată efectiv şi dobânda solicitată; 811,70 Euro, reprezentând comision de acordare a creditului; 1623,72 Euro, reprezentând comision de administrare perceput în perioada decembrie 2007 – octombrie 2015. Obligă pârâta la plata către reclamanţi a sumei de 3000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată (onorariu avocat)
Jun 24