Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 11. 09. 2015, A.A. și A.S.B.N. au solicitat în contradictoriu cu U.G.G. înființarea unui sechestru asigurător asupra bunurilor imobile, proprietatea pârâtului.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța apreciază întemeiată cererea formulată de creditor, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 953 din Noul Cod de procedură civilă ”Creditorul care nu are titlu executoriu, dar a cărui creanță este constatată în scris și este exigibilă, poate solicita înființarea unui sechestru asigurător asupra bunurilor mobile și imobile ale debitorului, dacă se dovedește că a intentat cerere de chemare în judecată. El poate fi obligat la plata unei cauțiuni în cuantumul fixat de către instanță.
(2) Același drept îl are și creditorul a cărui creanță nu este constatată în scris, dacă se dovedește că a intentat acțiune și depune, odată cu cererea de sechestru, o cauțiune de jumătate din valoarea reclamată.
(3) Instanța poate încuviința sechestrul asigurător chiar și atunci când creanța nu este exigibilă, în cazurile în care debitorul a micșorat prin fapta sa asigurările date creditorului sau nu a dat asigurările promise ori atunci când este pericol ca debitorul să se sustragă de la urmărire sau să își ascundă ori să își risipească averea. În aceste cazuri, creditorul trebuie să dovedească îndeplinirea celorlalte condiții prevăzute de alin. (1) și să depună o cauțiune, al cărei cuantum va fi fixat de către instanță.”
Astfel, având în vedere specificul procedurii reglementate de către Codul de procedură civilă în materia sechestrului asigurător, reținând faptul că, aceasta impune efectuarea unei verificări formale a actului scris constatator al creanței, instanța apreciază că aparența unei creanțe constatată prin act scris și exigibilă a fost dovedită, prin Contractul … cu privire la suma de 13.100 euro ( filele 15-17 dosar nr. …/180/2015).
De asemenea, instanța reține faptul că, s-a făcut dovada intentării cererii de chemare în judecată în vederea obținerii unui titlu executoriu, fiind înregistrat pe rolul Judecătoriei Bacău dosarul nr. …//180/2015, având ca obiect ”pretenții”, prin care reclamanții A.A., A.S.B.N. au solicitat obligarea pârâtului U.G.G. la plata sumei de 44.263 lei reprezentând contravaloare lucrări neefectuate și 13.100 euro penalități de întârziere.
Instanța constată și faptul că, potrivit prevederilor art. 953 alin. (1) din Noul Cod de procedură civilă, creditorul nu este dator să individualizeze bunurile asupra cărora solicită să se înființeze sechestrul. În speță, creditorul a solicitat înființarea sechestrului asupra imobilelor proprietatea pârâtului, depunând în dovedire un certificat emis de O.C.P.I. Bacău (fila 18).
Potrivit acestui certificat, pârâtul deține un apartament în mun. Bacău, str. …, o suprafață de teren de 692 m.p., teren arabil, 951 m.p. teren arabil și vie, curți, construcții și o magazie, cotă indiviză de 3/5 din suprafața de 324 m.p. teren arabil intravilan în loc. Letea Veche, cotă indiviză de 1/2 din suprafața de 9985 m.p. teren arabil extravilan în loc. Buhoci.
Cu privire la plata cauțiunii, instanța reține că, față de dispozițiile art. 953 alin. (2) din Noul Cod de procedură civilă, cauțiunea nu va reprezenta jumătate din valoarea reclamată, adică 5.000 euro. Pentru cealaltă suma solicitată, reclamanții nu au mai fost obligați la plata unei cauțiuni.
Având în vedere sumele solicitate de reclamanți, instanța apreciază că este oportună instituirea sechestrului asigurător asupra unei părți din bunurile pârâtului, în caz contrar măsura luată de instanță ar fi nejustificată și excesivă.
Pe cale de consecință, apreciind ca fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 952 alin. (1,2) din Noul Cod de procedură civilă, instanța va admite cererea formulată de A.A. și A.S.B.N. în contradictoriu cu U.G.G. și va dispune instituirea unui sechestru asigurător asupra imobilului apartament situat în Bacău, …, având număr cadastral …, înscris în CF …UAT Bacău, proprietatea numitului U.G.G. și asupra suprafeței de 692 m.p., teren arabil intravilan, număr cadastral …, înscris în cartea funciară …UAT Măgura, până la concurența sumei de 25.000 euro.